Nu poți pur și simplu să-ți spui „Gata, acum am decis să mă iubesc mai mult!” și să te aștepți ca fraza asta să funcționeze ca o formulă magică. Nu există metode instantanee prin care să te iubești mai mult. Acțiunile tale sunt motorul, ele pun totul în mișcare; contează foa
Cărțile sunt cei mai loiali prieteni, iar cea mai mare fericire a mea este să trăiesc mii de vieți imaginate în pagini de romane. Nu sunt cea mai devotată cititoare din lume, dar recunosc că am o sensibilitate aparte pentru romanele polițiste, fantasy, o
Stella & Dot este unul dintre cele mai cool web site-uri de bijuterii din Statele Unite. Cu peste 270.000 de mii de followeri pe Instagram, peste 400 de angajați și cu un venit anual estimat la 30 de milioane de dolari, Jessica Hervin, fondatoarea companiei reprezintă un exemplu p
Potrivit Food Waste Combat, suntem un popor care cheltuiește o mare parte din venituri pe mâncare, și anume 45%. Cu atât mai surprinzător pentru mine a fost să aflu că 33% -50% din alimentele pe care le cumpărăm ajung la coșul de gunoi. Procentul ridicat de alimente aruncate arată, printr
Telefonul mobil a ajuns să fie o extensie a mâinii. Vrei să ajungi mai repede undeva? Scoți telefonul din buzunar, pornești datele mobile și folosești o aplicație ca să afli care e cel mai scurt drum. Nu știi cum să faci un cozonac? Din nou, iei telefonul și cauți pe YouTube o filmare c
La mulți ani! Vă doresc un 2021 fericit! Să vă fie bine! Să fiți sănătoși, să fiți liniștiți, să fiți bucuroși. Să vă fie așa cum vă doriți. Dar știți că, într-o mare măsură, stă în puterea noastră să transformăm aceste dorințe în realitate? Și nici măcar nu este
