Dacă suntem cu adevărat prezenți și atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, cred că aproape orice lucru ne poate pune pe gânduri și poate duce la analize privind propria persoană. Iar filmele bune în mod deosebit, pentru c&
Mai sunt doar câteva ore până la decernarea premiilor Oscar 2021. Le numărăm pe degetele de o mână. Ediția cu numărul 93 a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 25 aprilie 2021. Trebuie să recunosc că, în urmă cu o l
Da, recunosc! Platforma de social media pe care petrec cel mai mult timp este YouTube. Poate pentru că sunt un Millennial 100% sau poate pentru că mereu descopăr canale noi care îmi trezesc interesul. Pentru mine, YouTube este un fel de Google video și audio, noua televiziune și un loc de unde
Până să ajungem să spunem “Hristos a-nviat!” și să sărbătorim Paștele, e nevoie să facem unele pregătiri. O parte dintre ele se referă și la mâncare. Dar dacă nu ești tocmai priceput în bucăt
O vorbă din popor spune să plantezi un pom, să faci un copil și să construiești o casă. Înțelepciunea populară nu e de ici, de colo. Iar eu una cred că există un miez de adevăr în lista asta scurtă cu lucruri de făcut într-o viață pentru ca ea să fie una împlinită și bună. [&
Când am vorbit prima dată cu Elena am avut sentimentul unui om cald, empatic, al cărui suflet este gata să te asculte. Abilitatea de a asculta pe cei din jur este rar întâlnită azi, dar nu și la Elena, tânăra din Bistrița-Năsăud ca
Prietenii buni sunt ca o a doua familie. Cu atât mai mult dacă anii ce vă leagă sunt presărați cu momente delicate în care v-ați fost aproape unul altuia. Plus momente în care ați râs până n-ați mai putut. Plus multe experiențe faine trăite împreună. Plus emoții, visuri, surprise
Acum o săptămână și puțin m-am externat cu copilul din spital. Un abces perianal ne-a făcut să ne internăm pe loc într-un spital de stat din București pentru a-l opera a doua zi pe copil. Este vorba de fiul meu de 7 ani, un năzdrăvan
Cu toții știm că există o gamă vastă de metode de contracepție, unele dintre ele cu un grad mai mare de protecție în fața eventualelor pericole, altele cu un grad mai mic de siguranță. Unele dintre acestea pot duce la “accidente&rdqu
Luna trecută am amintit câteva podcast-uri pe care le urmăresc des și mi-a plăcut feedback-ul primit. Asta înseamnă că lumea urmărește genul acesta de emisiuni, aflând la rândul meu noi sugestii pe care le-am pus deja în practică. Vara se apropie cu pași repezi și cu siguranță, noi
